Educatie pentru cetatenie digitala / Digital Literacy and Citizenship in the 21st Century

Internetul este un spațiu public, iar creșterea sa explozivă a determinat necesitatea definirii problemelor legale atunci când, fie lucrezi pe Internet, fie ai doar o prezență/o identitate online. Alături de remarcabile avantaje, acesta a deschis și „o adevărată cutie a Pandorei, cu probleme legale, care trebuie luate în considerare cu multă atenție” (Drăghici, 2017). Astfel, chiar dacă Internetul a devenit, într-un timp relativ scurt, un mediu democratic, în care milioane de indivizi își desfășoară activitatea fără limite și discriminare, ca în orice democrație, există și mulți utilizatori care înțeleg altfel libertatea de exprimare și, din diverse motive, încalcă regulile (uneori voit, alteori fără intenție, transformându-se în răufăcători). Din inventarul consecințelor negative reținem, printre cele mai cunoscute infracțiuni – activități și vulnerabilități criminale următoarele (Grosseck, 2006): terorismul electronic, spionajul digital, manipularea informațională, dezinformarea (răspândirea de știri false, conținut înșelător cu intenție), infiltrarea în viața privată, pierderea intimității (respectarea vieții private, protejarea demnității omului), cenzura și controlul (libertatea de exprimare, supravegherea la locul de muncă), identitatea digitală (asumarea de false identități, credibilitatea online, hărțuirea, violența psihologică online – cyberbullyingul), confidențialitatea datelor, infectarea virală (viruși, atacuri phishing), conținutul defăimător prin distribuirea de materiale false, instigatoare, obscene, ilegale sau ofensive, pornografia, groomingul (ademenirea), sextingul, sextorsionul, misoginismul informatic, problemele contractuale care apar la realizarea de afaceri pe Internet, publicitatea înșelătoare, fraudele de tot felul (furturile și falsificările), pirateria informatică etc.

Astfel, deși vorbim tot mai mult despre eGuvernare (chiar guvernare deschisă), eDemocrație, eParticipare, precum și despre alte oportunități ce caracterizează o societate democratică în era digitală cum sunt libertatea de exprimare, dreptul la viață privată, securitatea cibernetică etc., suntem conștienți că, toate acestea nu pot fi implementate și exersate fără un acces decent la Internet. Așa cum am văzut anterior, să nu uităm că la presiunea Organizației Națiunilor Unite (ONU), dreptul de acces la Internet a fost declarat ca un drept de bază al omului. Deși rezoluția Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU nu are un caracter obligatoriu, tot mai multe țări au proclamat acest drept. Cu toate acestea, există și țări precum Rusia, China sau Arabia Saudită, în care accesul la Internet nu este privit ca un drept umanitar inalienabil, ci este limitat în mod arbitrar sau nerezonabil de către stat (în general sunt țări în care guvernele exercită presiuni politice atât asupra utilizatorilor de Internet, cât și asupra actorilor economici, în special a companiilor furnizoare de acces la Internet). La nivel european, în 7 martie 2018, Consiliul Europei a adoptat o Recomandare privind rolurile și responsabilitățile intermediarilor de Internet, ce reprezintă un pas foarte „important pentru înțelegerea obligațiilor statelor și companiilor de internet în ceea ce privește respectarea și apărarea libertății de exprimare în era digitală” (Popescu, 2019).

În sprijinul realizării viziunii unui Internet care are la bază drepturile omului, Coaliţia Dinamică pentru Drepturi şi Principii ale Internetului (Internet Rights and Principles Dynamic Coalition, IRP) a elaborat Carta Principiilor şi Drepturilor Omului pentru Internet, în care sunt definite 10 drepturi şi principii care ar trebui să stea la baza guvernanţei Internetului. Acest document vine în sprijinul tuturor adulților pentru a-i ajuta să își cunoască nu numai drepturile în sfera digitală, dar și posibile limite şi căi de atac disponibile pentru aceste limite.

Rezumând cele de mai sus, sintagma „drepturi și responsabilități digitale” face referire la acele libertăți extinse pentru toată lumea într-o lume digitală (acces, utilizare, creare, distribuire, publicare de conținut digital, folosind diverse dispozitive electronice sau rețele de comunicații), precum și asumarea responsabilității, respectarea drepturilor celorlalți, de a nu le încălca în activitățile desfășurate în spații virtuale. Printre drepturile digitale deja în vigoare în România, asigurate atât prin intermediul legislaţiei naționale, cât şi a celor din Uniunea Europeană, se numără (CER, 2018): (a) Accesul la Internet. În urma intrării în vigoare, în 2016, a normelor privind neutralitatea rețelei, toți cetățenii europeni au acces la un internet deschis. În acest fel este garantată libertatea de exprimare, fără să existe discriminare atunci când se alege un anume conținut, aplicații sau servicii. (b) Prin eliminarea tarifelor de roaming, în iunie 2017, fiecare persoană care călătorește în UE are posibilitatea să își folosească propriul abonament de Internet național pentru a-și achiziționa bilete online (de călătorie, la concerte) sau de a închiria online autoturisme etc. Acest lucru nu implică costuri suplimentare și este fără geo-blocare sau redirecționare. (c) Portabilitatea serviciilor online.

Din luna aprilie 2018, atunci când călătoresc în UE, utilizatorii au posibilitatea să își acceseze, pe baza abonamentului național, toate serviciile de conținut online (canale de filme/seriale, emisiuni sportive etc.). (d) Protecția datelor cu caracter personal. Pe baza normelor cu referire la protecția datelor, intrate în vigoare pe tot teritoriul UE la 25 mai 2018 („Regulamentul privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor dateˮ, pe scurt „Regulamentul General privind Protecția Datelor – GDPRˮ, alături de „Directiva privind protecţia datelor prelucrate în scopul prevenirii, detectării, investigării şi punerii sub urmărire a infracţiunilor şi a altor activităţi judiciareˮ), „europenii pot să transfere, în condiții de siguranță, date cu caracter personal între prestatorii de servicii, cum ar fi cele de cloud sau de poștă electronică. Oricine are acum dreptul să știe dacă datele sale au fost divulgate ori piratate, sau să fie informat despre modul în care sunt colectate datele sale cu caracter personal”. Mai mult, din cauza „dreptului de a fi uitat”, toate datele care au caracter personal vor trebui șterse la cererea utilizatorului.

Nu este aici locul pentru a încerca o discuție a diferitelor argumente pro sau contra unui drept lărgit sau restrâns din sfera digitală (există o literatură de specialitate generoasă în această privință), de aceea, în paragrafele următoare vom prezenta (succint) doar câteva dintre drepturile cu implicare directă pentru literația juridică a adulților: (a) dreptul privind cumpărăturile/achizițiile unor produse online (cărți, bilete de transport, accesorii vestimentare, produse electronice, muzică, filme sau jocuri etc.) dar și vânzarea de bunuri și conținut digital; (b) dreptul privind încărcarea, respectiv descărcarea (inclusiv streamingul) de materiale protejate prin drepturi de proprietate intelectuală, dreptul de autor; (c) drepturile legate de activitățile desfășurate pe rețelele de socializare, în special în momentele când adulții spun că doresc să se relaxeze, să comunice cu prietenii, colegii sau, pur şi simplu, „să piardă timpul”; (d) dreptul de a accesa servicii Internet pentru tranzacții bancare (operațiuni bancare pe Internet, de exemplu, pentru plata facturilor de telefon, de energie etc.) sau pentru completarea unor contracte precum asigurările de călătorie, RCA, a locuinței sau furnizarea de diverse servicii. Orice utilizator de Internet trebuie să cunoască faptul că aproape toate băncile prezente pe piața românească au servicii de Internet Banking (un exemplu este George, serviciul de banking digital BCR, care servește mai mult de 3 milioane de clienți). Este necesar doar să se informeze la banca unde și-a deschis contul pentru a putea beneficia de serviciile bancare online. Pe de altă parte, utilizatorii de Internet au la dispoziție și sisteme alternative bancare digitale, cum sunt aplicațiile pe telefoane mobile care pot fi folosite drept un cont bancar, sau ca portofel electronic (Revolut), sau aplicațiile de tip mobile pay. Deși nu presupun cunoștințe deosebite, pentru utilizarea unor astfel de aplicații este totuși nevoie de un minim de alfabetizare digitală (instalarea aplicației, cunoașterea drepturilor de întrebuințare, ce înseamnă asocierea unui card bancar etc.).

Ce trebuie să știm?

În primul rând, este nevoie să știm ce fel de riscuriimplică drepturile de mai sus, cum ar fi utilizarea de software fără licență din surse neautorizate, siguranța precară a datelor personale, fraudele informatizate, o nesigură securitate a tranzacțiilor bancare, phishing-ul, avalanșa de spam-uri, compromiterea parolelor (acces în mod neautorizat la conturile din rețelele de socializare/sau de e-mail), includerea de clauze abuzive în contractele încheiate online, producerea de abuzuri asupra dreptului la viața privată, împotriva supravegherii în masă și a cenzurii, încălcarea vieții private sau de nerespectare a prelucrării datelor personale, prezența malware (infectarea cu viruși) etc. Practic, este nevoie ca orice persoană să aibă cunoștințe minime de securitate digitală, să poată să identifice/detecteze amenințările care apar, să înțeleagă și să folosească instrumentele cele mai potrivite pentru protecția datelor.

În al doilea rând că, în România, cea care garantează respectarea drepturilor fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP, https://www.dataprotection.ro/). Orice persoană care suspectează faptul că i s-a încălcat un drept poate depune o plângere la ANSPDCP. Pe de altă parte, raportarea și/sau primirea de sesizări privind incidentele de securitate cibernetică se fac pe portalul Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, CERT (https://cert.ro/). Tot pe site-ul CERT se pot consulta diverse ghiduri și tutoriale (https://cert.ro/doc/ghid) care familiarizează adulții cu amenințările informatice (în special în timpul navigării pe Internet și/sau în rețele sociale). Atenție! De securitatea cibernetică a României se ocupă Centrul Național Cyberint al Serviciului Român de Informații (SRI), autoritatea națională în domeniul cyberintelligence desemnat de către CSAT, care „pledează și acționează pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii cibernetice a României”.

În al treilea rând că, o dată cu drepturile, vin și responsabilitățile. De aceea este important să le cunoaștem, pentru a putea fi cetățeni activi și responsabili în mediul online, care vor putea penaliza neregulile atunci când acestea există/apar, astfel ca pe viitor ele să nu se mai repete. Dintre responsabilități, amintim:

1.  Responsabilitatea de a raporta cazuri de hărțuire, violență psihologică în mediul online (cyberbullying), sexting, furt de identitate etc.Marea majoritatea a celor care utilizează Internetul și instrumentele sale de social media o fac în scopuri pozitive, sunt decenţi şi respectabili. Însă dincolo de imensele oportunităţi pe care le oferă, acestea sunt și un mediu de conţinuturi dăunătoare, plin de capcane sau tentaţii periculoase, sau cum spun Baumann și Schunemann (2017), social media și-a deschis porțile largi pentru „urmărire, manipulare, dezinformare, subversiune și intimidare”. Astfel, din păcate, nu numai copiii și tinerii, dar și adulții (mai ales cei mai în vârstă) pot deveni foarte uşor ţinta infracţiunilor şi a exploatării în acest mediu, afectați fie ca victime, fie ca martori (și, în unele cazuri și ca agresori). Fenomenul de bullying este unul cât se poate de real. În cazul adulților, în sfera digitală, cel mai frecvent se întâlnesc cazuri de hărțuire online la locul de muncă. Formele de agresivitate la locul de muncă sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirile de rankism și mobbing; dacă în primul caz hărțuirea sistematică are loc pe linie ierarhică, de la șef la subaltern (de exemplu mailuri cu sarcini trimise de șef la ora 9 seara pentru a depune a doua zi dimineața o situație statistică sau un raport), în cel de-al doilea ea are loc în grup, între colegi, fie prin rețele de socializare (vorbim de troli, hateri, stalkeri etc.), fie în camere de chat ce se transformă în „climate de vorbărie răutăcioasă”. Cele mai întâlnite forme de hărțuire sunt bârfele, răspândirea de zvonuri, jignirile, umilirile, criticile constante și nejustificate, subminarea autorității, a muncii, a rolului în cadrul organizației/companiei etc. (de exemplu, în cazul unei restructurări de personal, postarea de imagini fără acord etc.). Pe de altă parte, orice adult trebuie să știe că nu este permisă nici crearea de conturi false în scopuri clare de batjocorire a altor persoane. Cu toate că parodia atrage multe simpatii, rețelele de socializare nu permit utilizatorilor să se dea drept altcineva. Orice persoană are pârghii legale pentru a combate aceste fenomene (și a se proteja) și, mai mult, are obligația de a denunța aceste comportamente și persoanele care le produc. Se pot face plângeri fie către Departamentele de Resurse Umane, fie direct la ITM (în mod normal fiecare instituție publică sau companie privată ar trebui să poată reglementa astfel de situații prin norme și proceduri/regulamente de ordine interioară).

În România există preocupări constante pentru combaterea acestui fenomen. În acest sens, au fost adoptate diverse prevederi legislative și/sau au fost definite politici: (a) manifestările de tip discriminatoriu sunt discutate în Codul muncii, art. 5, alin. 2; (b) din octombrie 2016, există o lege privind prevenirea și combaterea fenomenelor de bullying și mobbing; (c) din 2018, a intrat în vigoare Legea 652, care reglementează noțiunea de hărțuire, violență psihologică sub toate aspectele și, de asemenea, prevede sancțiunile pentru astfel de fapte antisociale.

·      Responsabilitatea de a proteja și/sau de a folosi corect un conținut online (propriu sau nu). În acest caz vorbim de copyright, drepturi de autor, licențe Creative Commons, de fapt ce trebuie să știe orice persoană care accesează, creează și/sau distribuie conținut digital protejat prin drepturi de autor (mai ales prin canale social media), indiferent sub ce formă. Practic, care sunt reglementările drepturilor de autor în mediile digitale, ce înseamnă utilizare rezonabilă sau loială, comportament corect, care sunt limitele exercitării dreptului de autor, cum se citează corect sursele întrebuințate în cazul unei cercetări sau publicări de material online, ce înseamnă copyleft etc. Informații privind Legea dreptului de autor din România se obțin accesând Legea dreptului de autor nr. 8/1996. Nu vom insista asupra aspectelor tehnice ce însoțesc regulile și prevederile legale de (re)utilizare a conținuturilor, deoarece există o bogată literatură în domeniu care tratează în mod explicit cum se obțin permisiunile (formale sau informale), cum se menționează sursele etc. Este totuși important de menționat că în 2019, Comisia Europeană a aprobat propunerea de reformă a drepturilor de autor în UE, cunoscută sub denumirea de Reforma Copyright adaptată erei digitale.

·      Responsabilitățile care intervin atunci când se descarcă muzică, clipuri video, jocuri, programe/software sau alte materiale.În primul rând, orice adult trebuie să știe că distribuirea de conținut descărcat și protejat prin drepturi de autor către alte persoane este interzisă. În al doilea rând, că anumite programe de distribuire (sharing) sau torentele online nu sunt ilegale. Și, nu în ultimul rând, că nu există niciun risc atunci când se descarcă în dispozitivele proprii conținuturi de pe un anumite site-uri sau, cel mai adesea, când se vizionează filme sau seriale online, direct în aplicația de navigare. Conform ultimului Euro-barometru (aprilie 2019) românii optează în general pentru conținut gratuit (de exemplu, muzică – 90%, conținut sportiv, cărți în format electronic – 84% etc.). Procentul celor care descarcă sau accesează conținut online este de 69% în cazul muzicii și 20% a informațiilor cu tematică sportivă (media europeană fiind de 38%, respectiv 16%). Pe de altă parte, sunt interzise: împărtășirea parolelor pentru conturi cu conținut plătit (cum sunt abonamentele la Netflix sau HBO), încărcarea pe rețele de video-sharing (YouTube, Vimeo etc.) de conținut care nu aparține utilizatorului (în cele mai multe cazuri se șterge conținutul) și modificarea IP-ului (cel mai adesea acest lucru se întâmplă în cazurile de „discriminare” digitală, adică accesul s-ar putea să fie restricționat doar pentru faptul că locuim în România, geo-blocare). Conform Euro-barometrului european (2018), doar 29% dintre respondenți știu exact ce drepturi au. Prin urmare, „este nevoie să se depună mai multe eforturi pentru ca drepturile digitale specifice consacrate în legislația UE să fie mai bine cunoscute” și la noi în țară.

·      Responsabilitatea de a avea date și informații personale protejate, în siguranțăestereglementată din 25 mai 2018, prin Regulamentul privind Protecţia Generală a Datelor (General Data Protection Regulation – GDPR) în legislația tuturor ţărilor Uniunii Europene. Prin această directivă se întărește ideea că utilizatorii sunt singurii deținători ai datelor personale și nu cei care le prelucrează. Mai mult, GDPR obligă toți furnizorii de servicii informaționale la obținerea consimțământului explicit al utilizatorilor în vederea prelucrării datelor. Deși la prima vedere pare că acest subiect nu privește simplul utilizator de Internet, acesta trebuie să știe că tratarea în mod corect și transparent a propriilor date reprezintă o chestiune delicată. Câteva exemple în acest sens fac referire de la simpla acceptare de fișiere de tip cookies (cel mai adesea în scopuri publicitare), la respectarea „dreptului de a fi uitat”, la protejarea intimității în cazul supravegherii tehnice (de exemplu, drone dotate cu aplicații de urmărire, dispozitive de tip smart watch, trackere de fitness sau camere web (Internetul lucrurilor), și chiar la probleme ridicate de reputația online atunci când se fac selfie-uri (iar mai apoi etichetarea în rețele sociale) etc.

·      Responsabilitatea de a nu falsifica, plagia sub nicio formă.Ne referim aici la modificări de date informatice și infracțiuni de fals informatic precum: crearea de site-uri false, conturi false pe rețele sociale sau de email (și în acest caz vorbim și de asumarea unei identități false), alterarea integrității datelor informatice, falsuri în documente (de exemplu crearea de avize false care însoțesc o marfă, diplome false, certificări obținute pe nedrept), transferuri neautorizate de date informatice (practica atacării sistemelor școlare în vederea schimbării de note) (Mihai, 2019), violarea vieții private și amenințări online etc. Un exemplu ce se întâlnește frecvent pe rețele de socializare este cel al paginilor create special, pe care sunt postate informații și imagini cu persoane suferind de afecțiuni grave și pentru care se cer anumite recompense materiale. Este important de reținut că aceste fapte pot avea consecințe penale. De exemplu, falsificarea unui cont de Facebook reprezintă o faptă ilegală și este pedepsită, fiind inclusă în Codul Penal (Legea 286/2009, ultima actualizare fiind în data de 17 iulie 2019), la Art. 325 – Falsul informatic. Agresiunile online se realizează prin răspândirea/distribuirea de materiale obținute fără consimțământ (de exemplu, postarea de fotografii intime/indecente, trucate sau nu, cu alte persoane din gelozie, în scop de răzbunare sau șantaj) etc. La fel, este important de subliniat că prezentarea de informații denaturate, publicarea/postarea/distribuirea de informații false, cu caracter tendențios, poate aduce prejudicii de imagine (unui individ sau unei instituții), și este considerată infracțiune.

Ce putem face ca să avem spaţii online bazate pe respect şi încredere?

Personal, refuzăm să credem că respectarea vieții private trebuie să moară pentru ca tehnologiile să triumfe. Tehnologiile invadatoare ale intimității sunt rezultatul joncțiunii dintre știință, piață și societate. Oamenii creează tehnologii pentru a satisface anumite nevoi sau dorințe. Iar acestea sunt reglementate pe măsură ce oamenii și societatea, în general, învață să le folosească, să le cunoască avantajele, neajunsurile și limitele. Prea puțini sunt tehnicienii care construiesc din start sisteme de intruziune a vieții private și de prăbușire a autonomiei personale. Și, mult prea puțini sunt cei care – oameni de afaceri sau simpli consumatori – de bună voie, utilizează sau cumpără aceste sisteme dacă ar ști de la bun început consecințele lor negative. De aceea, este important ca fiecare adult să știe ce măsuri de protecție și prevenție există, ce informaţii şi sfaturi privind semnificaţia acestor drepturi şi libertăţi în practică există în spaţiul Internet, modul în care acestea pot fi invocate şi exercitate, precum şi procedura de acces la căile de atac etc.

În primul rând, este nevoie de educație și alfabetizare în sfera juridică. Un exemplu grăitor de asigurare a educației juridice îl reprezintă cartea Alinei Dumitrașcu, „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!”, publicată la Editura Curtea Veche în 2017, care, deși se adresează copiilor de clase primare, este un bun exemplu de alfabetizare constituțională timpurie. Așa cum afirmă autoarea, adulților nu numai că le lipsesc noțiunile juridice de bază, dar le lipsește și „exercițiul propriilor drepturi și poate chiar credința că pot schimba ceva iar, uneori, din păcate, chiar responsabilitatea propriilor acțiuni”. Pe de altă parte, orice persoană se poate informa/alfabetiza parcurgând ghiduri de orientare juridică care se găsesc online, cursuri gratuite, de instruire, formare (nu neapărat MOOC), oferite de diverși furnizori de servicii educaționale dar și de marii giganți media precum Google sau Microsoft. În urma parcurgerii unor astfel de lecții de alfabetizare juridică orice persoană poate să învețe: cum să administreze, să evite și să limiteze riscurile din mediul online (cyberbullying, distrugerea imaginii), conținutul problematic (violență, obscenitate); cum să detecteze amenințările de securitate din sfera digitală (hacking, fraude, viruși); cum să folosească instrumente potrivite de securitate pentru protecția datelor, precum și să dobândească abilitatea de a înțelege și susține drepturile personale și legale în sfera digitală. În al doilea rând, este nevoie de creșterea nivelului de conștientizare/sensibilizare culturală.

Din cauza nivelului redus de cultură digitală al adulților, consolidarea acesteia în materie de securitate cibernetică precum și o bună informare a utilizatorilor de internet va conduce la protecția împotriva persoanelor rău intenționate și/sau împotriva firmelor care folosesc mijloace de comunicare aflate la limita legii.

Nu este nici simplu și nici ușor să asiguri aceste drepturi. De aceea este necesară o colaborare între mediul de afaceri, cel academic și societatea civilă, în afara strategiilor și politicilor guvernamentale.

În acest context, este necesar ca, pe de o parte, toții actorii domeniului public sau privat să respecte și să protejeze drepturile omului online și, pe de altă parte, ca toți adulții să înțeleagă și să susțină drepturile personale și legale, să înțeleagă ce responsabilități au în sfera digitală, ce modalități de prevenție și protecție există, practic să fie continuu educați și sensiblizați în materie de competențe de literație juridică.